România – Suedia: Parteneriat pentru un viitor sustenabil în gestionarea deșeurilor textile

Articole similare

O masă rotundă România–Suedia în care s-a stabilit o colaborare bilaterală pentru identificarea de soluții inovatoare pentru gestionarea deșeurilor textile a avut loc ieri, la Buurești.

„Mă bucur că am avut o discuție aplicată și interactivă pe tema managementului deșeurilor textile. Sunt convins că exemplele de bune practici din Suedia și alte țări din Europa ne ajută să evităm greşeli, să validăm reciproc provocări și să găsim soluţii pragmatice. Fiecare kilogram de material reciclat înseamnă transformarea acestuia din risipă în resursă. Mulțumesc tuturor pentru intervențiile creative, curajoase și sunt convins că sustenabilitatea nu are granițe, doar soluții comune. Prin colaborare, inovație și viziune, putem construi un viitor în care materialele textile își găsesc noi începuturi”, a subliniat secretarul de stat Raul Pop, care a moderat ieri masa rotundă.

Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Mediului în format hibrid și a adus la aceeași masă pe și a adus la aceeași masă pe E.S. dna Anna Hällerman, Ambasadoarea Suediei în România, Viorel Băltăreţu, secretar de stat la Ministerul Economiei, Andrei Corlan, comisar general la Garda Națională de Mediu, alături de experți, antreprenori, reprezentanți ai universităților din Suedia şi România, ai institutelor de cercetare și ai autorităţilor de mediu.

𝐓𝐞𝐦𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐞:

  • Colectarea deșeurilor textile de la populație: sortare, logistică, costuri și finanțare
  • Tehnologii de reciclare și bune practici internaționale
  • Date și transparență: raportare, trasabilitate și acces public la informații
  • Capcane de evitat, lecţii învăţate.

𝐃𝐢𝐬𝐜𝐮𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐮 𝐬𝐮𝐛𝐥𝐢𝐧𝐢𝐚𝐭 𝐜𝐚̆:

  • Industria deșeurilor de textile trebuie să își găsească modelul economic viabil
  • O tranziție reală spre un sistem circular la nivel național necesită investiții în infrastructură și schimbare de comportamente
  • Avem nevoie de un cadru legislativ favorabil și o industrie pregătită pentru reciclare la scară largă.

    Am mai abordat problema textilelor AICI și AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole