UE va crea un Portal al Economiei circulare

Articole similare

Consiliul Informal de Mediu de la Budapesta, desfășurat pe 11 și 12 iulie și organizat de Președinția ungară a Consiliului UE, a adus în discuție și crearea unui Portal al Economiei circulare.

După cum anunță Ministerul Mediului, pe ordinea de zi a Consiliului s-au aflat teme importante de discuție: pregătirile pentru COP29, competitivitatea economiei circulare, gestionarea rezilientă a apei, poluarea transfrontalieră a apei şi a aerului, finanţarea tranziţiei verzi.

Ministrul Mircea Fechet a participat la prânzul de lucru care s-a axat pe aspectele legate de competitivitatea tranziţiei către o economie circulară. Demnitarul a punctat importanța creării unui Portal al UE pentru Economie Circulară, care este poarta către toate informațiile și documentele oficiale. Organizat de Comisia Europeană, acesta va permite statelor membre să afle informații relevante privind reglementările, bunele practici, oportunitățile de finanțare, proiectele, orientările.

Dezbaterea ministerială din a doua parte a zilei s-a concentrat asupra rezilienţei apei, pentru crearea condiţiilor trans-sectoriale pentru gestionarea flexibilă şi rezilientă a apei. Mircea Fechet a accentuat că România este afectată în fiecare an de inundații și secetă sau de o combinație a acestor fenomene extreme. Toate prognozele pe termen lung arată că partea estică și cea sudică a țării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă disponibile.

„Promovarea rezilienței la apă este vitală și, prin urmare, sprijinim orice inițiativă de a dezvolta o politică europeană specifică în acest sens. Considerăm că această politică ar trebui să fie dezvoltată în jurul cadrului existent, și anume, Directiva Cadru privind Apa și Directiva privind Inundațiile și să includă elementele specifice din Green Deal. Această politică ar trebui să continue să fie dezvoltată la nivelul bazinului fluvial, inclusiv al bazinelelor transfrontaliere. Pe de altă parte, aspectele privind seceta şi deficitul de apă trebuie mai mult abordate de politicile viitoare şi corelate cu gestionarea mai înţeleaptă şi mai atentă a apei. În plus, politica de reziliență a apei trebuie să fie conectată cu politica de poluare zero a apei”, a subliniat demnitarul român.

Sursa: Ministerul Mediului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole