László Borbély: În câteva luni putem avea un proiect de Strategie națională de bioeconomie

Articole similare

Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Județul Covasna (ASIMCOV) a fost co-organizator, alături de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, al Conferinței „Bioeconomie – parteneriat pentru un viitor durabil” ce a avut loc în urmă cu câteva zile la Facultatea de Biotehnologii, USAMV, București.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților locale, ai ONG-urilor, IMM-urilor, instituții și entități din România și Republica Moldova, tema fiind bioeconomia.

În cadrul Conferinței au fost semnate mai multe acorduri de parteneriate, astfel:

  • Protocol de colaborare între instituțiile care au derulat proiecte pe bioeconomie
  • Acord de parteneriat între Clusterele care se implică în aplicații de bioeconomie
  • Acord de parteneriat între Institutele de cercetare care se implică în bioeconomie
  • Acord de parteneriat între organizația din Republica Moldova și organizația din România
  • Acord de parteneriat între HUB Național de Bioeconomie (proiect BIOEAST/BOOST4BIOEAST) și Bioeconomy HUB România (proiect CEE2ACT).

László Borbély: Aceste conferințe sunt ca un catalizator pentru decidenții politici

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României, László Borbély, a declarat, după conferință, că „sunt întrunite premisele creării Strategiei de Bioeconomie a României”.

„Am fost parte al acestui proces care a pornit acum mulți ani și am sprijinit aceste Conferințe, pentru că România nu are o strategie pentru bioeconomie. Aceste clustere, având experiența unor proiecte europene, mai ales pe HORIZON, dar și altele, vin cu experiența lor. Acum am ajuns în faza în care se semnează aceste acorduri, care înseamnă parteneriate, înseamnă că lucrează împreună. Și atunci avem capacitatea ca, în câteva luni de zile, să avem un proiect al Strategiei de bioeconomie. Care înseamnă reprezentanți ai mai multor ministere, întreprinderi mici și mijlocii, înseamnă cum sprijini proiecte de economie circulară, cum sprijini combustibili alternativi, cum e biomasa – unde județul Covasna a fost un nucleu și acum sunt în toată țara centrale bazate pe biomasă. Încep investiții în biometan, care folosesc diferite tipuri de deșeuri pentru a produce energie. Trebuie să vedem cum folsim resursele naturale. Aceste conferințe sunt ca un catalizator pentru decidenții politici”.

Educația în bioeconomie este ceva necesar

Dr. Alina Buțu, cercetător științific gr. I, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice, a vorbit, după Conferință, despre nevoia de educație în acest domeniu.

„Este un eveniment de care era nevoie. S-a confirmat faptul că orice construcție strategică se sprijină pe parteneriate. Au luat parte la eveniment toți actorii implicați în bioeconomie și, mai ales, au fost aici reprezentanții industriei. Ne va ajuta la ceea ce ne-am propus, la construirea Strategiei naționale. Toate aceste acțiuni pot să ne ajute în ceea ce facem. Educația în bioeconomie este ceva necesar. Parteneriatul a fost dovedit aici – industrie, cercetare, educație”.

Semnal pozitiv

Prof. univ. dr. habil. Maria Mihaela Antohie, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, participantă la Conferința „BIOECONOMIA, parteneriat pentru un viitor durabil” a spus: „Este un eveniment extraordinar, persoanele prezente au experiența și expertiza necesare pentru a lucra, este un semnal pozitiv pentru a construi Strategia de Bioeconomie a României. O strategie care să aibă activități și acțiuni care să fie implementate”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole