Cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) sau Obiectivele Globale, asumate de țara noastră alături de cele 193 de state membre ONU în septembrie 2015, acoperă o gamă largă de tematici care promovează acțiunea globală în trei arii de dezvoltare durabilă principale: economie, societate și mediu.
Cele 17 ODD-uri se adresează în egală măsură atât statelor și regiunilor subdezvoltate, cât și celor dezvoltate. Astfel, până în 2030, statele lumii s-au angajat să elimine sărăcia și foametea, să combată inegalitățile și injustiția și să adopte măsuri active privind protecția mediului înconjurător.
„Lumea trebuie să-și transforme sistemele energetice, industriale, de transport, alimentare, agricole și forestiere pentru a se asigura că putem limita creșterea temperaturii globale cu mult sub 2 °C, poate chiar și 1,5 °C. În decembrie 2015, lumea a făcut un prim pas semnificativ prin adoptarea Acordului de la Paris, în care toate țările s-au angajat să ia măsuri pentru a aborda schimbările climatice. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe acțiuni pentru a atinge obiectivele”, arată ONU.
Schimbările climatice perturbă economiile naționale și afectează viețile și mijloacele de trai, în special pentru cei mai vulnerabili.
Între 2010 și 2020, regiunile extrem de vulnerabile, care găzduiesc aproximativ 3,3–3,6 miliarde de oameni, au înregistrat rate de mortalitate umană de 15 ori mai mari din cauza inundațiilor, secetei și furtunilor în comparație cu regiunile cu vulnerabilitate foarte scăzută.

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României explică pe larg fiecare obiectiv în parte.
Le prezentăm și noi, pe rând.

Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice şi a impactului lor
Schimbarea climei este o realitate, fiind necesară luarea unor măsuri urgente pentru a limita impactul acesteia. Agenda 2030 propune şi descifrarea cauzelor (antropice) în privinţa schimbării climei, însă, probabil cel mai important aspect rămâne să anticipăm problemele estimabile şi să propunem soluţii viabile pentru aceste situaţii. Efectele schimbării climatice se manifestă în toate domeniile vieţii, incluzând aspectele de sănătate, de calitatea a vieţii şi pierderea accelerată a biodiversităţii. Doar acţiunile coordonate la nivel global pot atenua consecinţele şi pot avea impact semnificativ în acest sens.
Ținte:
- Consolidarea rezilienței și capacității de adaptare la riscurile legate de climă și dezastrele naturale în toate țările.
- Integrarea măsurilor privind schimbările climatice în politici, strategii și planuri naționale.
- Îmbunătățirea educației, sensibilizării și capacităților umane și instituționale privind atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea, reducerea impactului și alerta timpurie.
Foto: pxhere.com